Citeam intr-o carte despre cum sa vorbim corect ca pina si cartile de tipul acesta contin greseli, fie ele si de tipar, iar autorul recomanda lectorilor ca, la descoperirea uneia, s-o considere ca pe-o surpriza dintr-un ou de ciocolata.
Uitindu-ma intr-o seara linistita la Chocolat, deodata ma trezesc ca ma ridic in fund, de-a dreptul teatral gestul, intorc capul in stinga si in dreapta, in ideea ca nu-mi cred urechilor, pentru ca ori piesa aia, ori imaginea parintilor mei pe ecran, tinindu-se de mina, zimbindu-mi si facindu-mi cu ochiul pentru o secunda, cam la fel de neasteptata ar fi fost.
Sau cam la fel de intensa ca impresia pe care trebuie s-o fi avut Bretodeaux din Amélie (incepe sa ma deranjeze prescurtarea asta) atunci cind suna telefonul public (truc care apare de altfel de mai multe ori in film) si in cabina gaseste cutia cu comorile sale din copilarie… (sau ceea ce Amélie a considerat a fi asta).
Ei, la mine a fost redescoperirea, intilnirea cu ceva deosebit de familiar in ultimul timp, o Gnossienne, nu stiu a cita, pentru ca nu le deosebesc in continuare (desi uneori cred ca da), dar le recunosc, asa, per total, ceea ce pentru urechiusele si cultura mea nu e chiar din drum.
E fundalul povestii spuse de Vianne lui Anouk, despre parintii ei si despre vinturi si nisipuri.
Link-urile tale către pagini “.de” mă surmenează; cum lingvistic cedez uşor, mă uit la poze; dau click unde scrie că aş putea vedea poza mai mare, când colo, ce să vezi? e tot atâta; nici vizualul din zona germanică nu e de partea mea
Remarca ta cu coloana sonoră din “Chocolat” e, între altele, şi un figură care s-ar putea să mă determine să văd şi filmul ăsta; o fi vreun Satie-revival prin cinematografia recentă? Sau în general? În timp ce scriu asta, la radio a intrat în unde o altă prelucrare, şi n-am vorbit cu nimeni şi m-am uitat în spatele meu şi n-am pe nimeni în ceafă.
Comentariu�Comentarii de arhitectul — octombrie 28, 2006 @ 1:08 pm
Comentariu�Comentarii de arhitectul — octombrie 28, 2006 @ 1:11 pm